Imagine "monolitului" a fost realizată de la o altitudine de 280 de kilometri, cu ajutorul unei camere de înaltă rezoluţie de la bordul sondei spaţiale Mars Reconnaissance Orbiter. După ce a fost publicată pe site-ul Lunar Explorer Italia, imaginea a aprins din nou discuţiile cu privire la viaţa pe Marte.
Yisrael Spinoza, purtătorul de cuvânt pentru departamentul HiRISE a Lunar and Planetary Laboratory, de la Universitate Arizona, a dat cititorilor imaginea originală pentru ca oamenii să se lămurească singuri despre ce este vorba. "Nu ar fi corect să ne referim ca fiind un monolit sau structură pentru că ar implica ceva artificial, ca şi cum ar fi fost pus acolo de cineva. În realitate este mult mai probabil ca bolovanul să fi fost creat prind desprinderea din terenul stâncos înconjurător, formând un obiect relativ regtangular", a declarat Spinoza.
Alfred McEwen, cercetătorul principal de la departamentul HiRISE al Univesităţii Arizona, a afirmat că "există o sumedenie de obiecte regtangulare pe Pământ, Marte şi alte planete".
Buzz Aldrin a alimentat disputa afirmând că un monolit similar a fost descoperit pe luna lui Marte, Phobos. "Ar trebui să vizităm lunile lui Marte. Există un monolit acolo, o structură foarte neobişnuită pe acest mic obiect, de forma unui cartof, care orbitează Marte odată la şapte ore", a declarat Buzz Aldrin pentru un canal de televiziune american.
No comments:
Post a Comment