Coincidenţă bizară! Fermierul care a descoperit acum doi ani ciudata fiinţă catalogată drept un pui de extraterestru a murit într-un mod care ridică multe semne de întrebare. Bărbatul a ars de viu în maşina sa, iar oamenii cred că părinţii creaturii s-au răzbunat pentru că fermierul le-a ucis copilul.
Creatura a fost descoperită în mai 2007, într-o capcană pentru animale, la o fermă din Mexic. Marao Lopez a fost cel care a găsit creatura, cu doi ani în urmă, prinsă într-o cursă pentru şoareci. Era bizară şi...vie. Mai mult, se pare că scotea sunete înfiorătoare, drept pentru care, înspăimântat, a decis să o înece. Ca să-i curme suferinţa, spunea el. Acum, localnicii spun că a plătit el însuşi cu viaţa pentru fapta sa.
Şi-a găsit sfârşitul în chinuri groaznice, ars de viu, în maşina sa, la marginea unui drum din afara localităţii mexicane Metepec. Cum a luat maşina foc? Din ce cauze? Nu se ştie! Iar şirul întrebărilor fără răspuns abia acum începe.
Potrivit unui expert american în fenomene supranaturale, temperatura degajată de flăcările care l-au ucis pe fermier era mult mai ridicată decât cea a unui foc obişnuit.
Iar speculaţiile nu au întârziat să apară. Localnicii spun că misterioasa moarte a bărbatului ar fi răzbunarea părinţilor micii creaturi care a murit în chinuri, în mâinile fermierului.
Acum, localnici vorbesc chiar şi despre un al doilea mic extraterestru care, se pare că a reuşit să fugă iar acum, s-a întors să se răzbune.
Cazul a pus pe jar comunitatea ştiinţifică internaţională. În timp ce unii specialişti susţin că este vorba despre o înscenare bine regizată, alţii sunt convinşi că ne aflăm în faţa unei descoperiri epocale.
No comments:
Post a Comment