Mai puţin de jumătate din cei 700 de oameni care au participat la sondaj au reuşit să identifice corect poziţia inimii şi sub o treime dintre aceştia ştiau unde se află plămânii. Totuşi, 85% dintre cei intervievaţi au indicat corect locul în care se găsesc intestinele.
Rezultatele testului provoacă îngrijorare în mediile de specialitate, deoarece lipsa de informaţie ar putea uneori îngreuna procesul de îngrijire a pacienţilor, informează BBC
Cercetătorii au rugat peste 700 de persoane să vizualizeze imagini în care era reprezentat conturul corpului uman şi să identifice care dintre zonele umbrite corespund unui anumit organ. Cei intervievaţi erau atât oameni sănătoşi, cât şi persoane care sufereau de diverse afecţiuni. Uimitor este faptul că peste jumătate din cei care au declarat că au probleme renale nu au reuşit să identifice corect poziţionarea rinichilor.
Cercetătorii au comparat datele obţinute, cu acelea ale unui sondaj similar efectuat în 1970. "Am crezut că îmbunătăţirea nivelului educaţional din din ultimele decenii, asociată cu creşterea interesului media pentru medicină şi subiectele legate de sănătate şi accesul la internet ca sursă de informaţie medicală au condus la o creştere a nivelului de cunoştinţe anatomice ale pacienţilor", a declarat coordonatorul proiectului, John Weinman. "După cum se dovedeşte, nu a existat nici o îmbunătăţire semnificativă în aceşti ani", a concluzionat el.
No comments:
Post a Comment